Publicaţie
cu tradiţie, revista a fost înfiinţată în anul 1921, sub conducerea lui
Constantin Hamangiu, consilier la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.
Instaurarea deplină a regimului comunist a dus la curmarea, în chip
abrupt, a activităţii redacţionale de prestigiu, desfăşurate sub egida
Pandectelor.
După 53 de ani de inactivitate, începând din 2001, în
paginile revistei se dezbat importante probleme pe marginea noilor
dispoziţii legale sau a proiectelor de acte normative, probleme
controversate din doctrină, prezentări şi comentarii ale unor hotărâri
judecătoreşti ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Curţii
Europene a Drepturilor Omului şi excepţii admise ale Curţii
Constituţionale. Săptămână de săptămână, pe site-ul Editurii, puteţi
accesa câte un fragment din articolele ce dezbat cele mai actuale teme
ale dreptului.
Revista este structurată în cinci părţi, după cum urmează:
Doctrină (Partea I);
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Partea a II-a);
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Partea a III-a);
Jurisprudenţa curţilor de apel, tribunalelor, judecătoriilor şi altor organe cu activitate jurisdicţională (Partea a IV-a);
Jurisprudenţa C.E.D.O./Jurisprudenţă străină (Partea a V-a).
Clientii Wolters Kluwer nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.