Scutirea practicienilor în insolvenţă de la plata taxelor sau tarifelor pentru serviciile de cadastru şi publicitate imobiliară

Articolul "Scutirea practicienilor în insolvenţă (administrator/lichidator judiciar) de la plata taxelor sau tarifelor pentru serviciile de cadastru şi publicitate imobiliară către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară" a fost publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 5/2015. Autor: Maxim Andreea-Maria, practician în insolvenţă, Filiala U.N.P.I.R. Cluj, CITR Filiala Cluj S.P.R.L.

A.N.C.P.I., prin Oficiile şi Birourile sale teritoriale, îi incumbă obligaţia legală de a furniza, în mod gratuit, serviciile sale societăţilor în insolvenţă, conform normelor legale exprese în vigoare indicate în prezentul studiu. Principalele argumente sunt principiul specialităţii normelor legale, principiul cronologic al adoptării actelor normative şi principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative. Solicitarea achitării taxelor de către societățile în insolvență către A.N.C.P.I. prejudiciază, în mod direct, averea debitoarei şi implicit pe creditorii acesteia.

Peste doi ani de zile, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (A.N.C.P.I.) prin Oficiile şi Birourile[1] sale teritoriale a oferit serviciile sale, în mod gratuit, practicienilor în insolvenţă, mai exact societăţilor aflate în insolvenţă şi faliment, însă, începând cu luna ianuarie 2015 şi-a schimbat radical politica.

Astfel, prezentul studiu este de actualitate, mai mult, este un demers cu relevanţă practică.

În fapt, prin art. I pct. 35 din Legea nr. 222/2012[2] pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, a fost introdus art. 761 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, care prevede:

„Pentru procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2006 (s.n. privind procedura insolvenţei), cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, practicienii în insolvenţă sunt scutiţi de la plata taxelor privind operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Birou Carte Funciară.”

Textul legal expus prevede, în mod expres, că practicienii în insolvenţă sunt scutiţi de la plata taxelor privind operaţiunile efectuate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – Birou Carte Funciară. În cadrul sintagmei operaţiuni se circumscriu servicii precum eliberarea extraselor de C.F. pentru informare, notări/radieri în/din C.F. (schimbare denumire societate, notarea/radierea deschiderii procedurii insolvenţei/falimentului, notare antecontract de vânzare-cumpărare), eliberare copii certificate din arhiva instituţiei bugetare, extrase din planul cadastral pe ortofotoplan, vizarea documentaţiei cadastrale (plan de amplasament şi situaţie, documentaţie de alipire/dezlipire/apartamentare, modificare categorie de folosinţă terenuri, destinaţie construcţii), consultarea cărţilor funciare etc. Mai mult, apreciem că societățile în insolvență nu vor trebui să achite tarifele de primă întabulare sau, în general, taxele de întabulare ale imobilelor ale căror proprietare sunt. În concret, în situația în care o societate a dobândit în patrimoniul său un imobil, însă s-a omis întabularea în C.F. a acestuia, iar ulterior, după deschiderea procedurii de insolvență se descoperă acest aspect, debitoarei îi va fi aplicabilă scutirea de la plata tarifelor către A.N.C.P.I. Astfel, societatea aflată în dificultate economică va beneficia de întabularea în C.F. a dreptului său de proprietate al imobilului fără a achita tariful aferent către A.N.C.P.I., întrucât ne raportăm la momentul în care se solicită și se va efectua întabularea[3]. Or, la acest moment debitoarea se află într-o procedură de insolvență în desfășurare, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 761 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006. Pentru persoanele juridice, deci și societăților, cuantumul taxei de întabulare este de 0, 5% din valoarea imobilului sau al prețului acestuia[4]. În practică, tariful perceput de A.N.C.P.I. este calculat la data înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate[5], iar nu la data încheierii actului translativ de proprietate. Această practică confirmă faptul că se au în vedere aspectele incidente la momentul înregistrării cererii de înscriere în Cartea Funciară, inclusiv insolvența acesteia, pentru a se reține exceptarea de la plata tarifelor.

Care să fi fost raţiunea acestei modificări din anul 2012, în sensul exceptării societăţilor în insolvenţă de la plata tarifelor către O.C.P.I./B.C.P.I.? În expunerea sumară a motivelor proiectului legislativ al Legii nr. 222/2012 nu regăsim vreo justificare privind această prevedere. În realitate, forma iniţială a proiectului Legii nr. 222/2012 nu conţinea această dispoziţie, ci a fost depus un amendament în acest sens[6], care a fost şi aprobat în forma adoptată a legii indicate anterior.

Printre posibilele raţiuni ale textului legal analizat enumerăm următoarele: calitatea de creditor bugetar a Agenţiei Naţionale a Administrare Fiscale (A.N.A.F.) în majoritatea procedurilor de insolvenţă, problemele de carte funciară la nivelul ţării, inclusiv faptul că majoritatea societăţilor în dificultate economică nu au clarificată situaţia patrimoniului imobiliar, lipsa lichidităţilor falitelor, obligativitatea notării în C.F. a deschiderii procedurii de insolvenţă, valoarea ridicată a activelor imobiliare ale societăţilor insolvente, iar lato sensu principiul opozabilităţii publicităţii imobiliare[7].

Refuzul A.N.C.P.I. de a presta servicii de cadastru, cu titlu gratuit, practicienilor în insolvenţă din cursul lunilor ianuarie - martie 2015 a fost întemeiat pe art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerul Afacerilor şi Internelor (M.A.I.) nr. 39/2009, Constituţia României din 2003[8], art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare (lege organică), titlul VII Cartea Funciară din Noul Cod civil. Mai mult, s-a invocat o distincţie de ordin etimologic între sinonimele parţiale tarife şi taxe. S-a pretins faptul că A.N.C.P.I. încasează tarife, iar nu taxe. Pentru serviciile prestate A.N.C.P.I, prin unităţile subordonate, percepe tarife, şi nu taxe. Mai mult, instituţia bugetară apreciază că legiuitorul nu a avut în vedere scutirea de la plata tarifelor care se constituie venituri la bugetul A.N.C.P.I. Justificarea acestei interpretări constă în faptul că prestarea serviciilor de publicitate imobiliară cu scutire de la plata tarifelor aferente ar avea drept urmare diminuarea semnificativă a bugetului oficiilor teritoriale, cu consecinţa directă a afectării programului naţional de cadastru şi carte funciară, program de importanţă strategică, precum şi a celorlalte proiecte în care A.N.C.P.I. este implicată. Un argument irefutabil al instituţiei bugetare îl constituie prevederea expresă din Ordinul M.A.I. nr. 39/2009 a instituţiilor publice care sunt scutite de la plata tarifelor legale şi a serviciilor prestate acestora gratuit. Iar dacă în Ordinul M.A.I. nu sunt menţionaţi administratorul/lichidatorul judiciar, înseamnă că aceştia nu beneficiază de scutiri în ceea ce priveşte plata tarifului pentru serviciile de cadastru şi publicitate imobiliară. Mai mult, instituţia bugetară susţine că plata onorariilor practicienilor în insolvenţă şi a cheltuielilor de procedură trebuie făcută din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006 sau a art. 39 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.[9]

A.N.C.P.I este o instituţie publică, aflată în subordinea Guvernului, a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice, unică autoritate în domeniile cadastru, publicitate imobiliară, geodezie şi cartografie, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare coroborat cu art. 1 din Regulamentul din 18 decembrie 2012 de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.[10]

Potrivit art. 4 din acelaşi Regulament Agenţia şi instituţiile subordonate (Oficii de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – O.C.P.I.) încasează sume din serviciile prestate şi tarife stabilite conform actelor normative. Tarifele se stabilesc, se modifică şi se actualizează prin ordin al directorului general al Agenţiei. Prevederea este corelată cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 care dispune faptul că veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale şi ale unităţilor subordonate se constituie din tarife aferente serviciilor şi produselor furnizate.

Art. 1 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 39/2009 (privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei) dispune: „Persoanele fizice şi juridice care solicită prestarea serviciilor prevăzute de prezentul ordin au obligaţia de plată a tarifelor, cu excepţia situaţiilor în care prin lege se prevede în mod expres exceptarea de la plata acestora.” De asemenea, art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 7/1996 prevede: „În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii limitative: este însoţit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepţia scutirilor stabilite prin lege sau a situaţiei în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 9 alin. (4) şi (5).”

Astfel, interpretarea art. 1 alin. (2) din Ordinul M.A.I. şi art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 7/1996 coroborate cu art. 761 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 trebuie sa fie în sensul încadrării practicienilor în insolvenţă şi a societăţilor în insolvenţă în excepţia de la regula generală, instituită de art. 1 alin. (2). Mai exact, teza a 2-a din art. 1 alin. (1) al Ordinului M.A.I. nr. 39/2009 dispune „cu excepţia situaţiilor în care prin lege se prevede în mod expres exceptarea de la plata acestora”, respectiv art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 7/1996.

Or, este îndeobşte cunoscut faptul ca ordonanţa de guvern este o lege lato sensu. Drept urmare, prin lege (s.n. art. 761 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/20006) s-a prevăzut exceptarea, în mod expres, de la plata tarifelor către A.N.C.P.I. a practicienilor în insolvenţă.

Ordonanța de urgență este un act normativ emis de Guvern în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Acest tip de act normativ constituie o formă prin care puterii administrative din România (Guvernului) i se atribuie drept legislativ, în speță acelea de a da legi, pe care în mod normal doar Parlamentul are dreptul sa le adopte.

Mai mult, din punct de vedere al forţei juridice, Ordinul nr. 39/2009 (privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei) emis de Ministerului Administraţiei şi Internelor, este inferior Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 222/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă).

Mai exact, Ordinul M.A.I. indicat anterior se subordonează Ordonanţei de urgenţă a Guvernului amintite mai sus.

În plus, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede ierarhia actelor normative.[11]

Principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative este consacrat atât de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cât şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.[12]

Din interpretarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că art. 1 din Ordinul M.A.I. nr. 39/2009 are o forţă juridică inferioară prevederilor art. 761 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, subordonându-se acestuia, iar practicienii în insolvenţă sunt scutiţi de la plata taxelor către A.N.C.P.I.

Totodată, ca argument logic, precizăm faptul că Guvernul este compus din mai multe ministere. Or, un singur minister, în speţă M.A.I. nu poate emite un Ordin, care să contravină unei Ordonanţe de Guvern, forţa juridică a acesteia din urmă fiind mai mare, raportat la numărul de guvernanţi care adoptă actul.

Referitor la distincţia etimologică dintre taxă şi tarif, dicţionarul juridic[13] defineşte taxa ca fiind impozit, sumă plătită pentru unele servicii, iar tariful ca reprezentând taxa oficială pentru anumite servicii; listă ce cuprinde preţurile pentru diverse servicii, în deosebi publice şi condiţiile de aplicare a acestora. Aşadar, rezultă că tariful constituie tot o taxă lato sensu, iar aşa-zisul argument invocat de A.N.C.P.I. se dovedeşte a fi doar o formă fără fond. Este evident faptul că esenţa taxei şi/sau tarifului o reprezintă o sumă de bani. Iar textele legale incidente[14] în prezentul studiu folosesc sintagma de taxă care are o semnificaţie mai largă decât cea de tarif pe care o include. Relaţia dintre taxă şi tarif este cea de la un întreg la o parte, taxa înglobând şi conceptul de tarif, folosit de Legea nr. 7/1996 şi Ordinul M.A.I. nr. 39/2009.

Mai mult, trebuie să avem în vedere cronologia adoptării actelor normative incidente, respectiv actele de modificare şi completare ale acestora. Astfel, au fost adoptate, în următoare ordine, Legea nr. 7/1996 (modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 (completată prin Legea nr. 222/2012), Ordinul M.A.I. nr. 39/2009, noul Cod civil (Legea nr. 287/2009, în vigoare din 1 octombrie 2011).

Menţionăm faptul că până în prezent nu a fost încheiat un protocol de colaborare între A.N.C.P.I. şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (U.N.P.I.R.). Apreciem că se impune încheierea unui astfel de protocol între acestea două, întrucât şi alte organe centrale ale profesiilor liberale au perfectat protocoale de colaborare, printre care amintim Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România[15] şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.

Adevărata justificare a schimbării poziţiei A.N.C.P.I privind scutirea practicienilor de la plata taxelor o regăsim în considerentele Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare care prevede o serie de modificări legislative prin art. XVIII a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.

În considerentele O.G. menţionate se face referire la necesitatea stabilirii unui registru complet al proprietăţii imobiliare şi de schimbare a regimului de finanţare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, potrivit înţelegerilor cu organismele internaţionale, astfel încât până la jumătatea anului 2015 să se asigure creşterea cu 25% a numărului imobilelor înregistrate în Sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară. Apreciem că este necesară, utilă şi iminentă cartografierea întregii proprietăţi imobiliare din România, însă fără contribuţia societăţilor în insolvenţă care sunt scutite de la taxare prin normele legale speciale exprese.

În acest context, amintim caracterul special al Legii privind procedura insolvenţei, art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevede: „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.” Legea nr. 85/2014 a preluat prevederea indicată anterior în următoarea formă: Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil. Textele legale citate consacră aplicarea, cu prioritate, a normelor speciale din Legea privind procedura insolvenţei faţă de prevederile Codului civil. Extrapolând acest argument, raportat la faptul că titlul VII Cartea Funciară din Noul Cod civil reglementează regulile generale în materie de Carte Funciară, inclusiv faţă de Legea nr. 7/1996 este opozabil şi aplicabil principiul specialităţii reglementărilor în materie de insolvenţă, deoarece Legea privind cadastrul şi publicitatea imobiliară conţine norme complementare Codului civil.

Mai mult, art. 96 din Legea nr. 85/2014 prevede că „administratorul judiciar va solicita relaţii privind sediul principal al societăţii, punctele de lucru sau alte locaţii în care se află bunuri ale debitorului ori se desfăşoară activităţi ale acestuia, precum şi date privind administraţia societăţii, relaţii privind bunurile patrimoniale şi documentele privind activitatea societăţii de la autorităţile care deţin sau ar putea să deţină informaţiile solicitate. Acestea vor elibera informaţiile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activităţi.”

Teza finală a art. 96 din Legea nr. 85/2014 dispune în mod expres faptul că informaţiile vor fi eliberate gratuit, enumerând o paletă largă a unor termeni care simbolizează sume de bani, în scopul de elimina în mod cât mai complet posibilitatea instituţiilor de a solicita contraprestaţii băneşti. Cuvintele folosite sunt taxe, onorarii şi comisioane[16].În mod imperativ textul legal prevede că instituţiile vor elibera informaţiile. Predicatul din norma legală este vor elibera, iar nu vor putea elibera, nefiind la aprecierea instituţiilor publice taxarea informaţiilor emise.

Doctrina[17] în materie a apreciat că administratorul/lichidatorul judiciar va trebui să culeagă relaţii complete privind averea debitorului pentru administrarea completă a procedurii şi maximizarea acesteia. Pentru obţinerea acestor informaţii, administratorul judiciar este scutit de orice taxe, onorarii sau comisioane prevăzute de alte acte normative, aferente acestor activităţi. Prin urmare, informaţiile şi relaţiile la care se referă norma legală supusă abordării pot fi solicitate de la autorităţile care le deţin. Aceste autorităţi pot fi: oficiul registrului comerţului, registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, registrul altor persoane juridice care desfăşoară activităţi specifice întreprinderilor profesioniştilor, administraţiile financiare, arhiva electronică etc., inclusiv instanţele judecătoreşti sau alte organe cu activitate jurisdicţională. Apreciem faptul că aceste informaţii pot fi solicitate inclusiv de la O.C.P.I. – B.C.P.I. B.C.P.I. eliberează informaţii extrem de utile practicianului în insolvenţă, cum ar fi extrase de C.F. pentru informare, copii după Cărţile Funciare, copii certificate a titlurilor de proprietate din arhiva instituţiei. Pentru a analiza transferurile patrimoniale din perioada suspectă cei 3 ani sau 2 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei, sunt absolut vitale informaţiile furnizate de primării prin copia listei patrimoniului societăţii (bunuri active, inactive), respectiv de B.C.P.I. În situaţia în care administratorul statutar al societăţii insolvente nu colaborează şi nu predă documentele, instituţiile publice sunt singurele surse de furnizare a unor date esenţiale în analizarea patrimoniului debitorului. Prin comunicarea informaţiilor şi documentelor menţionate mai sus de B.C.P.I., practicianul în insolvenţă va putea să analizeze istoricul transferurilor imobiliare, inclusiv preţurile de vânzare ale bunurilor imobile. Mai mult, O.C.P.I. oferă şi alte servicii extrem de binevenite, printre care amintim: extras din planul cadastral pe ortofotoplan, plan de amplasament şi situaţie al imobilelor. În plus, după deschiderea procedurii insolvenţei, practicianul în insolvenţă are obligaţia legală de a solicita notarea acesteia în C.F. ale imobilelor debitorului insolvent, pentru a fi opozabilă procedura faţă de terţi, în scopul protejării acestora. În unele situaţii, în cazul societăţilor în insolvenţă, în scopul valorificării activelor, este iminentă actualizarea C.F.-urilor sau efectuarea unor lucrări de dezmembrări sau alipiri imobile, pentru care trebuie întocmite documentaţii tehnice cadastrale, suspuse avizării obligatorii de către O.C.P.I.

În concret, practicianul în insolvenţă va formula o cerere prin care va solicita furnizarea serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară, căreia îi va anexa înscrisuri probatorii (în copii certificate pentru conformitate cu originalul[18]), precum atestatul profesional al societăţii profesionale de practicieni în insolvenţă/cabinet individual şi legitimaţia de practician în insolvenţă, valabile pe anul în curs. De asemenea, se va ataşa cererii transmise către B.C.P.I./O.C.P.I. o copie legalizată[19] după sentinţa de confirmare a societăţii profesionale/cabinetului individual al practicianului în insolvenţă, cu menţiunea definitivă[20] (definitivă şi irevocabilă pe vechiul Cod de procedură civilă) în procedura insolvenţei debitoarei respective.

În concluzie, apreciem că în continuare A.N.C.P.I. prin Oficiile şi Birourile sale teritoriale îi incumbă obligaţia legală de a furniza, în mod gratuit, serviciile sale societăţilor în insolvenţă, conform normelor legale exprese în vigoare indicate în prezentul studiu. Pe scurt, argumentele invocate sunt principiul specialităţii normelor legale, principiul cronologic al adoptării actelor normative şi principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, iar solicitarea taxelor de către A.N.C.P.I. prejudiciază, în mod direct, averea debitoarei şi implicit pe creditorii acesteia.

Comentează pe blog >>


[1] Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobilară Judeţean, respectiv Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Local.
[2] La data 27 noiembrie 2012, Legea nr. 222/2012 a fost promulgată prin Decretul nr. 717/2012.
[3] A se vedea art. 88 din Legea nr. 85/2014.
[4] A se vedea pct. 2.3.1 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 39/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei.
[5] Conform art. 557 alin. (4) coroborat cu art. 565 noul C. civ. întabularea în C.F. este constitutivă de drepturi, dovada dreptului de proprietate făcându-se cu extrasul de C.F.
[6] http://www.cdep.ro/comisii/juridica/pdf/2012/rs684_11.pdf
[7] A se vedea art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare care prevede că „Prin sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se realizează: publicitatea imobiliară, care asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a oricăror raporturi juridice supuse publicităţii, referitoare la imobile.” Art. 21, art. 36 alin. (21) din Legea nr. 7/1996, art. 20 şi 22 noul C. civ.
[8] Obligaţia persoanelor de a contribui cu taxe şi impozite la bugetul de stat, prevăzută de art. 56 alin. (1).
[9] http://www.unpir.ro/downloads/doc-banere/Opinie_UNPIR_ANCPI.pdf
[10] Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1288/2012.
[11] Art. 4 din Legea nr. 24/200 prevede: „Ierarhia actelor normative (1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.” Art. 77: „Actele date în executarea unui act normativ Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului.” Art. 78: „Sfera reglementării Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.” Mai mult, art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2004 dispune: „Subordonarea faţă de actele de nivel superior, astfel, la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior.”
[12] Decizia nr. 600 din 11 februarie 2014 şi Decizia nr. 1094 din 5 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal [www.idrept.ro – art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000].
[13] Wolters Kluwer, disponibil on-line pe www.idrept.ro
[14] Art. 96 din Legea nr. 85/2014 şi art. 761 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006.
[15] Art. 1-7 din cap. IV1 din Protocolul de colaborare nr. 429312/2010 încheiat între A.N.C.P.I. şi U.N.N.P.R.
[16] Comisionul este definit ca: 1. suma de bani pe care este îndreptăţit să o pretindă cel care intermediază o operaţiune comercială – şi care de regulă se numeşte comisionar – de la cel în folosul căruia se face intermedierea (şi care se numeşte comitent) ca preţ al serviciului astfel prestat; 2. suma de bani percepută de băncile comerciale pentru serviciile prestate clienţilor lor (precum: efectuarea de plăţi, mobilizarea creditelor, furnizarea informaţiilor etc.); 3. suma de bani percepută de un organism financiar care a acordat un credit unui anumit beneficiar, pentru partea din acel credit care nu este încă utilizată de acesta (dicţionar www.idrept.ro).
[17] N. Ţăndăreanu, Codul insolvenţei adnotat din 1 septembrie 2014, Universul Juridic, D. Stanciu Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeş, Codul insolvenţei comentat din 1 septembrie 2014, Universul Juridic, comentariu la art. 96, www.idrept.ro
[18] A se vedea art. 150 noul C. pr. civ.
[19] Art. 28 alin. (1)-(2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare prevede: „Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial. În cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea că este definitivă şi irevocabilă.”
[20] A se vedea art. 425 alin. (3), art. 427 alin. (1) şi art. 634 noul C. pr. civ.