Realitatea. Judecătorul nu are timp

Articol publicat în revista Monitorul Jurisprudenţei nr. 19/2014. Autor: Adrian Toni Neacșu

Judecătorul se află într-o veșnică presiune a timpului. Dacă nu conștientizăm acest lucru ne scădem șansele de a avea o atitudine de succes în fața lui. Dacă veți întâlni judecători relaxați înseamnă că sunteți norocos. O vorbă care nu-mi place, folosită de altfel îndeobște peiorativ, spune că judecătorul este Dumnezeu pe pământ. Poate, dar atunci e un Dumnezeu aflat mereu în criză de timp. E mereu grăbit, sub presiunea de a face multe într-un timp cât mai scurt. Cei mai norocoși judecători au de regulă o sigură ședință de judecată pe săptămână. La instanțele aglomerate sunt însă programate cel puțin două astfel de ședințe. Ori, marea majoritate a instanțelor noastre sunt instanțe aglomerate, în care judecătorii sunt apăsați de comprimarea sarcinilor în termene scurte, precise.

Participarea la o ședință cu un număr de dosare mediu presupune în primul rând studierea dosarelor. În mod normal analiza temeinică a unei ședințe nu poate dura mai puțin de două zile lucrătoare, la un număr mediu de, să zicem, 50 de dosare. Asta ar însemna un spor de peste 3 dosare pe oră, în condițiile perfect improbabile ale unei activități neîntrerupte de 16 ore. Cunoașteți desigur existența unor ședințe și de peste 100 de dosare și aici mă abțin să fac calcule, pentru că nu mi-am propus să promovez ideea superficialității sistemice a justiției. Ulterior dezbaterilor din sala de judecată, completul se retrage pentru a delibera și a redacta soluțiile. Aici e primul moment în care eventualul studiu incomplet sau superficial al dosarului creează dificultăți. În această situație fie e nevoie de timp suplimentar pentru studiul final al dosarului, fie pronunțarea este amânată. În completele colegiale fiecărui judecător trebuie să i se ofere posibilitatea de a analiza dosarul din coperta în copertă. Potrivit legii, dacă nu se amână pronunțarea, deciziile trebuie redactate pe scurt, imediat după ședință, tot atunci urmând să se facă și pronunțarea în ședință publică. Evident, în timpul acesta o mare parte din sală așteaptă, iar avocații încep deja să caute condica de soluții la arhivă. Cu greu poți înghesui pronunțarea în toate dosarele scoase dintr-o ședință în timpul de lucru rămas până la sfârșitul acelei zile.

Însă presiunea cea mai mare a timpului este dată de activitatea cea mai laborioasă a judecătorului, motivarea hotărârilor. Termenele de motivare sunt scurte, presiunea părților, dar mai ales a monitorizărilor administrative interne, mare. Întârzierile sunt frecvente și greu de evitat.

Iarăși o imagine de ansamblu o putem avea încercând să vizualizăm câteva cifre. Numărul mediu de hotărâri judecătorești care revine spre motivare pe timp de un an unui judecător este, potrivit statisticilor judiciare publice, undeva în jurul cifrei de 400. Desigur, cu diferențe notabile, întrucât judecătorul completului unic de la judecătorie va avea de motivat toate dosarele pe care le soluționează în medie anual (peste 1.000 în 2013), în timp ce în cadrul completului de 3 judecători ai recursului dosarele se distribuie între aceștia. Chiar și așa însă, în condițiile în care o motivare obișnuită are între 4-5 pagini și câteva zeci, înseamnă că într-un an un judecător neaglomerat redactează cu lejeritate peste 2-3.000 de pagini, ajungându-se lejer spre 5.000 de pagini. Cât un scriitor profesionist extrem de prolific. Judecătorii unei întregi instanțe scriu anual o bibliotecă întreagă.

În 2013 un ziar local din Cluj prezenta ca pe un adevărat record faptul că “Magistratul Delia Purice din cadrul Curţii de Apel a finalizat într-un timp record motivarea sentinţei de condamnare în dosarul de înşelăciune Leontiuc. Judecătorul grupează în peste 600 de file toate argumentele care au dus la această soluţie, respectiv descrierea faptelor, mărturiile părţilor civile, apărările inculpaţilor.” Ora de Cluj, 10 decembrie 2013.

În afară de activitatea privind studierea dosarelor, participarea la ședința de judecată, pronunțarea și redactarea hotărârilor judecătorești, judecătorul este suprasolicitat cu o sumedenie de alte activități, administrative sau de-a dreptul birocratice. Într-o asemenea măsură încât „transferul sarcinilor administrative de la judecători și grefieri” este vedeta incontestabilă și constantă a revendicărilor instanțelor de mai bine de 7-8 ani. Potrivit unor studii, cel puțin o treime din timpul de lucru al judecătorului este blocat în activități care nu au legătură cu dosarele de judecată. În plus, să nu uităm că judecătorii trebuie să-și găsească timp pentru pregătirea teoretică individuală și trebuie să participe la ședințe comune de formare profesională, la conferințe și seminarii.

Judecătorul va fi întotdeauna grăbit. Tocmai de aceea un avocat trebuie să învețe să recunoască crisparea omului aflat în criză de timp pentru a nu o atribui greșit altor motive. Lipsa de timp a judecătorului va fi deseori amintită în această carte. Ea determină multe din comportamentele judecătorului în sala de judecată și în administrarea dosarului. Multe din sfaturile și opiniile noastre privind gestionarea relației cu judecătorii derivă din relația complicată pe care aceștia o au cu timpul.

Unui om tensionat de lipsa timpului nu trebuie să-i ceri exagerat exact ceea ce nu are, timp.

* Fragment dintr-o lucrare în curs de apariție sub semnătura autorului la editura Wolters Kluwer.

Comentează pe blog >>