Perspectivă de drept comparat asupra discriminării pe motiv de sărăcie

La solicitarea senatorului francez Y. Vaugrenard, camera superioară a legislativului francez a emis, în ianuarie 2015, o notă în completarea unui studiu de legislaţie comparată publicat în decembrie 2014, cu privire la discriminarea pe considerente de sărăcie, aducând completări relative la legislaţia aplicabilă în domeniu din Africa de Sud, Belgia, Bolivia şi Ecuator.

Deşi nu pretinde a avea caracter exhaustiv, acest studiu permite evidenţierea a trei regimuri de sancţiuni de ordin penal aplicabile în trei dintre cele patru state avute în vedere; astfel, în Belgia, Bolivia şi Ecuator se remarcă interzicerea şi incriminarea expresă a acestei forme de discriminare, în timp ce Africa de Sud propune un regim special, prin instituirea unor instanţe ad-hoc. Regimurile sancţionatorii astfel implementate nu exclud posibilitatea unor interdicţii suplimentare, şi aceasta din două considerente principale. În primul rând, nu trebuie eliminată posibilitatea în care instanţa de judecată, plecând de la o incriminare generală a oricărei forme de discriminare, să aplice o sancţiune penală unei situaţii de discriminare pe motiv de sărăcie. O atare situaţie a rezultat din studiul jurisprudenţei comparate a statelor sus-menţionate.

În al doilea rând, este de la sine înţeles faptul că, pe lângă sancţiunile penale, pot fi aplicate în aceste situaţii şi sancţiuni de ordin civil (cum ar fi, de pildă, nulitatea unor contracte) sau disciplinar (de exemplu, în cazul unor regulamente interne ale unor structuri private).

Prin urmare, nota Senatului francez prezintă o perspectivă oarecum incompletă asupra unui domeniu mult mai complex decât exemplele avute în vedere, fără a tinde însă spre o simplificare a problemei, prin evidenţierea unor regimuri de incriminare fie ultra-represive, fie lipsite de orice sancţiune.

Cum am arătat şi mai sus, trei dintre cele patru state avute în vedere instituie un regim de sancţionare penală a discriminării pe motiv de sărăcie (sau situaţii echivalente), alături de anumite circumstanţe agravante, după cum urmează:

  • închisoare de la o lună la un an şi amendă de 50.000 de euro (Belgia);
  • închisoare de la unu la trei ani (Ecuador);
  • închisoare de la unu la cinci ani (Bolivia).

În lumina legislaţiilor analizate, constituie circumstanţă agravante situaţia în care subiectul activ al infracţiunii de discriminare este:

  • un agent public care acţionează în exerciţiul funcţiei, pedeapsa cu închisoare fiind în acest caz de la două luni la doi ani (Belgia);
  • un funcţionar, o persoană asimilată statutului de funcţionar, care poate primi o pedeapsă de la trei la cinci ani (Ecuador);
  • un funcţionar, o persoană asimilată statutului de funcţionar sau o persoană de drept privat care acţionează în cadrul unui serviciu public, caz în care pedeapsa poate fi majorată cu de la o treime la o cincime (Bolivia).

De precizat că, în Bolivia, orice violenţă din partea subiectului activ, ca circumstanţă agravantă, antrenează o majorare a pedepsei cu de la o treime la o cincime.

Spre deosebire de cele trei exemple de mai sus, sistemul sudafrican se particularizează prin faptul că nu are un caracter penal propriu-zis; şi aceasta în condiţiile în care instanţa de judecată poate să dispune mai multe măsuri, cu titlu de sancţiune, precum:

  • plata unor daune corespunzătoare prejudiciului financiar sau de demnitate, de suferinţă fizică, morală, emoţională sau psihologică;
  • prezentarea de scuze „necondiționată”;
  • interzicerea practicilor apreciate ca fiind „discriminare injustă”;
  • alte măsuri specifice, precum acordarea avantajelor şi drepturilor de care a fost privat reclamantul.

Pe baza acestor consideraţii, Senatul francez a formulat, la 18 iunie 2015, o propunere legislativă privind combaterea discriminării pe motiv de precaritate socială, susţinut de senatorul Y. Vaugrenard şi de membrii grupului parlamentar al partidului socialist, şi aprobată ulterior de comisia de specialitate.

Andrei DUȚU