Insolvenţa persoanei fizice. Politica europeană promovată în materia eliberării de datorii

Extras din articolul O analiză a conformităţii legii române a insolvenţei personale cu recomandările Comisiei europene sub aspectul reglementării eliberării de datorii a debitorului, autor, Luiza-Cristina GAVRILESCU, publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 7/2015.

Reformarea legislaţiei insolvenţei a fost promovată la nivel european, prin formularea unor Recomandări de către Comisia Europeană, prin care statele membre sunt invitate să promoveze politica salvării întreprinderilor viabile şi acordării unei a doua şanse antreprenorilor oneşti. Deşi Recomandarea nu se adresează direct insolvenţei consumatorilor, se menţionează în cuprinsul său posibilitatea aplicării acesteia şi cu privire la aceste categorii de persoane[1].

Această direcţie de acţiune a fost reiterată printr-o declaraţie recentă a comisarului european Jourova, dată la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne[2], care a anunţat adoptarea formală a noilor reguli europene privind insolvenţa, prin care se urmăreşte ca Europa să fie guvernată de legi moderne şi proceduri eficiente. Acest cadru legislativ este destinat accelerării creşterii economice şi salvării locurilor de muncă. Se arată că legislaţia modernizată va facilita restructurarea întreprinderilor şi recuperarea creanţelor creditorilor. Totodată, procedurile de insolvenţă transfrontalieră vor fi mai eficient coordonate prin intermediul Regulamentului nr. 1346/2000[3] revizuit. Aceeaşi poziţie a fost expusă mai pe larg şi în cadrul unei conferinţe intitulate „Insolvency Law in Europe – Giving people and businesses a second chance”[4] din care rezultă clar intenţia de a extinde politica acordării celei de a doua şanse, nu doar în scopul relansării afacerilor, ci şi a reabilitării persoanelor.

De altfel, susţinerea reluării activităţii normale a unei persoane fizice este chiar mai importantă decât aceea a unei societăţi, întrucât spre deosebire de societăţi, care pot să îşi înceteze activitatea şi să fie desfiinţate în urma unui faliment, persoanele fizice trebuie să supravieţuiască. Soluţia aceasta se impune nu doar din considerente umanitare ci şi din motive care ţin de raţiuni economice, fiind mult mai mici costurile pe care le implică reabilitarea unei persoane în insolvenţă decât susţinerea acesteia după faliment prin măsuri de protecţie socială.

Pentru găsirea soluţiilor legislative cele mai adecvate acordării şansei relansării activităţilor economice şi protecţiei particularilor se face trimitere la modelul din statele federale SUA, unde problema creditelor neperformante a fost mai rapid rezolvată decât în Europa, deşi situaţia era mai gravă din perspectiva afectării de criza economică. Cu referire directă la situaţia persoanelor fizice, succesul înregistrat în SUA a fost atribuit perioadei mai scurte de descărcare de datorii, care este de mai puţin de un an, spre deosebire de cea din statele europene, unde media este de 5 ani.

Cadrul legislativ european a fost de curând reformat şi prin modificările aduse Regulamentului nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă[5]. Revizuirea Regulamentului a adus multe schimbări benefice, între care extinderea domeniului său de aplicare la procedurile preventive şi de salvare. Condiţia ca o anumită procedură să fie recunoscută în celelalte state membre este ca aceasta să corespundă definiţiei din Regulament şi să fie înscrisă în Anexă. În privinţa insolvenţei persoanelor fizice, Regulamentul admitea şi anterior modificării recunoaşterea procedurilor de faliment personal, însă limita procedurile secundare la proceduri de lichidare, condiţie care a fost în prezent înlăturată. Prin asigurarea recunoaşterii procedurilor transfrontaliere, se va limita fenomenul de forum shopping, care a fost până acum determinat de alegerea jurisdicţiei mai favorabile protecţiei consumatorilor şi antreprenorilor.

Următorul pas spre care se tinde în procesul modernizării cadrului legislativ îl reprezintă armonizarea reglementărilor de drept substanţial în materie de insolvenţă, însă acesta este un proces mai complex, datorită diferenţelor dintre legile naţionale. Pentru a facilita aproprierea legislaţiilor, Comisia a emis o serie de Recomandări, prin care trasează liniile directoare pe care statele ar trebui să le includă în legislaţia naţională[6]. În privinţa persoanelor fizice, recomandările se referă în principal la uniformizarea perioadei stabilite pentru descărcarea de datorii, care ar trebui să fie de cel mult 3 ani. Prin acordarea debitorilor care au eşuat onest în afaceri beneficiul descărcării de datorii, li se asigură şansa unui nou început. Pentru a spori probabilitatea valorificării acestei şanse, perioada după care datoriile rămase neacoperite la închiderea procedurii nu trebuie să fie una prea îndelungată.

În martie 2015, cu ocazia evaluării gradului de absorbţie a recomandării emise în martie 2014, s-a constatat că în termenul de un an, stabilit pentru realizarea acestui proces, a fost în mare parte respectat, în sensul că majoritatea statelor şi-au adaptat legislaţia încât să corespundă exigenţelor europene. În baza rapoartelor depuse de Statele Membre, Comisia va efectua până în ianuarie 2016 un studiu comparativ al legislaţiilor naţionale în materie de insolvenţă, care va viza şi analiza altor aspecte decât cele care fac direct obiectul recomandărilor. Rezultatele acestui studiu comparativ, împreună cu evaluarea privind modul de asimilare a Recomandărilor vor constitui reperele în baza cărora se va analiza impactul pe care diferenţele legislative îl au asupra redresării economice şi a perspectivelor pentru întreprinderi şi particulari.

Se arată că relevanţa existenţei unui cadru legislativ eficient în materia insolvenţei o constituie facilitarea aducerii la îndeplinire a noului obiectiv al Comisiei europene, acela de a stimula investiţiile, locurile de muncă şi creşterea economică[7]. Rezultatele modernizării legislaţiei insolvenţei vor fi valorificate în cadrul operaţiunii de transpunere a altor două iniţiative ale Comisiei: Piaţa Unică de Capital şi Strategia Pieţei Interne.

Investitorii îşi ghidează deciziile de alocare a fondurilor şi în raport evaluarea riscurilor şi pierderilor pe care şi le asumă în cazul insolvenţei debitorului şi a garanţiilor care îi sunt puse la dispoziţie pentru a le amortiza. Din acest motiv, legislaţia insolvenţei în general şi procedurile de restructurare şi de descărcare de datorii nu prezintă relevanţă doar la data ajungerii în imposibilitate de plată ci şi pe parcursul activităţii entităţii în cauză, deoarece conţinutul acesteia va influenţa capacitatea de atragere a investiţiilor necesare finanţării[8].

Se poate conchide aşadar că Recomandările din 2014 au devenit, după doar un an de la emitere, o referinţă pentru bunele practici în materia insolvenţei. Revizuirea Regulamentului aplicabil în procedurile transfrontaliere completează cadrul modern al legislaţiei aplicabile insolvenţei în întreg arealul european. Cu toate acestea, procesul de reformare a legislaţiei insolvenţei nu este încheiat, ci va continua, după analiza studiilor comparative ale legislaţiilor naţionale, scopul fiind configurarea unor reglementări mai eficiente, care să asigure aducerea la îndeplinire a noilor obiective strategice ale Comisiei: atragerea investiţiilor, crearea locurilor de muncă şi creşterea economică.



[1] C (2014) 1500 final, http://ec.europa.eu/justice/civil/files/c_2014_1500_ro.pdf

[2] http://ec.europa.eu/commission/2014-2019/jourova/announcements/commissioner-jourovas-statement-justice-and-home-affairs-council-press-conference-13-march-2015_en

[3] Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului privind procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) L 160, 30 iunie 2000, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/ALL/?uri=CELEX:32000R1346

[4] SPEECH – 23 April 2015http://ec.europa.eu/commission/2014-2019/jourova/announcements/insolvency-law-europe-giving-people-and-businesses-second-chance_en

[5] COM (2012) 744 final, Propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă, http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2014_201

[6] SWD (2014) 61 final, Documentul de lucru al Comisiei Europene din 12 martie 2014 privind evaluarea impactului ce însoţeşte documentul Recomandarea Comisiei privind O nouă abordare privind eşecul în afaceri şi insolvenţa C (2014) 1500 final., pp. 11-16.

[7] J. Niemi, Consumer Insolvency in the European Legal Context,‎ 2012, link.springer.com/content/pdf/10.1007%2Fs10603-012-9215-8.pdf

[8] L. Bercea, Insolvenţa consumatorilor ca instrument de înlăturare a supraîndatorării, în Dreptul insolvenţei şi instabilitatea economică, coord. R. Bufan, L. Bercea, cuprinde lucrările secţiunii omonime a Conferinţei Bienale organizată de Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, octombrie 12-13 2012, Ed. Universul Juridic, 2013, Bucureşti, pp. 33-49.