Impactul Legii dialogului social nr. 62/2011 asupra libertăţii sindicale

Prep. univ. drd. Iacob-Emanuel BACIU

Extras din articolul Protecţia şi garantarea libertăţii sindicale. Interdicţia de concediere a liderilor organizaţiilor sindicale, autor Iacob-Emanuel BACIU publicat în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 9/2015.

Prin intrarea în vigoare a Legii dialogului social au fost limitate o serie de drepturi sindicale şi posibilitatea partenerilor sociali de a se asocia şi organiza, prin impunerea unor condiţii mult mai stricte pentru constituirea organizaţiilor sindicale şi pentru dobândirea reprezentativităţii.

Totodată, se observă o tendinţă de reducere a măsurilor de protecţie şi încurajare a activităţii liderilor organizaţiilor sindicale, prin existenţa posibilităţii concedierii acestora după încetarea mandatului, în paralel cu înlăturarea dreptului la zile libere plătite pentru desfăşurarea unor activităţi sindicale. De asemenea, unele dintre măsurile de protecţie nu sunt însoţite de norme sancţionatorii îndeajuns de eficiente.

În acest sens, fac următoarele exemplificări:

a) Limitarea dreptului la asociere. Conform actualei reglementări, pentru constituirea unui sindicat la nivel de unitate este necesar un număr de cel puţin 15 salariaţi care prestează munca pentru acelaşi angajator, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social: „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 15 angajaţi din aceeaşi unitate”. În timp ce, sub imperiul precedentei reglementări, constituirea unei organizaţii sindicale la nivel de unitate era posibilă şi prin asocierea unui număr de cel puţin 15 salariaţi din aceeaşi ramură sau profesie, chiar dacă munca era prestată pentru angajatori diferiţi, astfel cum era prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: „Pentru constituirea unei organizaţii sindicale este necesar un număr de cel puţin 15 persoane din aceeaşi ramură sau profesiune, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea la angajatori diferiţi.”

Aşadar, noua viziune a legiuitorului elimină posibilitatea ca acelaşi sindicat să fie alcătuit din salariaţi încadraţi în unităţi diferite, această modificare fiind însă foarte controversată, întrucât a dat naştere imposibilităţii de a constitui un sindicat în întreprinderile mici, sub 15 salariaţi, întreprinderi ce au un caracter predominant în economia naţională, reducând drastic gradul de sindicalizare la nivel naţional şi limitând astfel libertatea sindicală.

b) Sub imperiul actualei reglementări, organizaţiilor sindicale le este mai greu să îşi găsească un spaţiu în vederea desfăşurării activităţii. Astfel, art. 22 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede faptul că „Organizaţiile sindicale reprezentative, în condiţiile legii, pot negocia prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate punerea la dispoziţie a spaţiilor şi facilităţilor necesare desfăşurării activităţii sindicale”, în timp ce vechea reglementare, respectiv art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003 preciza: „Unităţile în care sunt constituite organizaţii sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condiţiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziţia organizaţiilor sindicale, spaţiile corespunzătoare funcţionării acestora şi să asigure dotările necesare desfăşurării activităţii prevăzute de lege”. Se observă astfel, faptul că vechea reglementare instituia obligaţia, în sarcina unităţilor în care sunt constituite organizaţii sindicale reprezentative, de a pune la dispoziţia acestora, cu titlu gratuit, spaţiile şi dotările necesare desfăşurării activităţii sindicale, în timp ce actuala reglementare prevede doar posibilitatea negocierii acestei „facilităţi” prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

c) Neplata activităţii sindicale pentru liderii care sunt scoşi din producţie– Legea nr. 54/2003 prevedea faptul că „Membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariaţi, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activităţi sindicale, fără afectarea drepturilor salariale”. Actuala reglementare nu mai prevede un număr de zile în vederea desfăşurării activităţii sindicale, acesta poate fi negociat, şi mai mult, angajatorul nu mai are obligaţia de a plăti acele zile, menţionându-se în mod expres: „fără obligaţia angajatorului de a plăti drepturile salariale pentru aceste zile”.

d) După ce îi încetează mandatul, liderul de sindicat nu mai este protejat în mod special de concediere timp de doi ani. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 prevedea faptul că „în timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă”. În actuala reglementare a dispărut prevederea referitoare la cei doi ani; în aceste condiţii, asumarea unui mandat ar putea echivala cu pierderea locului de muncă ulterior încetării mandatului.