Franţa: Reforma dreptului contractelor. Securizarea şi conservarea raporturilor contractuale

Articol apărut în Pandectele Române nr. 7/2015, la rubrica Meridiane juridice.

 

De la adoptarea Codului civil francez (1804), 280 de articole, în principal relative la dreptul contractelor, au rămas neschimbate; în acest context, guvernul francez a iniţiat, încă de la momentul celebrării bicentenarului actului normativ – 2004 – un program complex de reformă a acestuia, dată fiind atât necesitatea adaptării reglementărilor la contextul actual, cât şi influenţa majoră a dreptului francez asupra sistemului juridic european (continental).

În ceea ce priveşte strict dreptul contractelor, proiectul de reformă se înscrie, în prezent, în programul mult mai vast demarat de actualul ministru de resort francez, Christine Taubira, intitulat „O justiţie pentru secolul XXI”, iar obiectivul său îl constituie „consolidarea securităţii juridice a tuturor operaţiunilor contractule, prin codificarea progreselor jurisprudenţiale, care s-au adaptat deja evoluţiilor sociale şi noilor forme de schimb”.

În vederea unei consultări a publicului mai eficientă, guvernul francez a lansat, pe site-ul să oficial, o platformă de dezbatere interactivă, destinată atât profesioniştilor dreptului, cât şi justiţiabililor, disponibilă până la data de 30 aprilie 2015. În ceea ce priveşte metoda de legiferare, executivul francez a optat pentru ordonanţă, obţinând în acest sens acordul parlamentului de a redacta textul, fără ca acesta să fie dezbătut în amănunt; conform art. 38 al Constituţiei franceze, proiectul de ordonanţă va fi supus ratificării de către Parlament, act care îi va conferi valoare legislativă.

Obiectivele proiectului de reformă a dreptului contractelor

 

Conform documentelor oficiale ale guvernului francez, acest proiect urmăreşte trei obiective principale, ce oglindesc orientarea generală ce o constituie consolidarea securităţii juridice.

În primul rând, se urmăreşte consolidarea principiului consensualismului. Acest principiu fundamental al dreptului privat implică faptul că un contract poate fi valabil încheiat la momentul realizării acordului de voinţă al părţilor. Codul civil francez, la art. 1108, impune în privinţa contractelor patru condiţii generale de validitate, anume consimţământul părţilor, capacitatea de a contracta, un obiect cert şi o cauză licită. În privinţa consimţământului, art. 1109 prevede că acesta nu este valabil dacă dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol (sau manevre frauduloase).

Proiectul de reformare intenţionează să introducă o nouă cauză de nulitate a contractului, prin intermediului conceptului de violenţă economică, mai precis, atunci când se profită de stare de necesitate în care se află o persoană, avem de-a face cu un nou viciu de consimţământ care atrage nulitatea contractului.

În al doilea rând, modificările aduse vor răspunde unei nevoi din ce în ce mai acute de previzibilitate. Jurisprudenţa franceză, foarte dezvoltată şi constantă în acest domeniu, împreună cu evoluţiile economice recente, necesită o consacrare legislativă, pe calea reglementării în codul civil francez a clauzei de impreviziune. O atare dispoziţie ar permite renegocierea contractului, dacă părţile convin, atunci când o schimbare neprevăzută a circumstanţelor face imposibilă executarea acestuia. De altfel, în dreptul administrativ, Consiliul de stat francez a recunoscut teoria impreviziunii în cazul contractelor administrative încă din anul 1916!

În al treilea rând, se urmăreşte prin această reformă o consolidare a echilibrului în cadrul raporturilor contractuale, prin protejarea, atunci când se impune, a părţii vulnerabile, prin introducerea unei interdicţii exprese a clauzelor abuzive, în conţinutul codului civil. Se are în vedere consacrarea civilă a unor interdicţii deja existente în dreptul comercial, dar şi în alte sisteme de drept, precum cel britanic, cel german sau chiar cel român. Reglementarea deja existentă, la articolul L132-1 C. com. al Franţei, prevede că orice clauză care are ca efect crearea, în cadrul contractelor încheiate între profesionişti şi neprofesionişti sau consumatori, în detrimentul acestora din urmă, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, este abuzivă.