Desfacerea contractelor de muncă - art. 123 din noua lege a insolvenţei

Extras din articolul Situația contractelor de muncă potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicat în Revista Română de Dreptul Muncii 6/2015. Autor: Prof. univ. dr. Alexandru ȚICLEA

Art. 123 din Legea nr. 85/2014 vizează situaţii cu totul excepţionale şi urgente la care se poate apela atunci când nu este posibilă o altă cale de salvare a debitorului – angajator.

El reprezintă o reglementare specială faţă de dreptul comun al muncii. Dar, spre deosebire de denunţarea contractelor individuale de muncă, desfacerea acestora intră sub incidenţa Codului muncii. Este un paralelism de reglementare – soluţie nefericită a legiuitorului nostru.

Art. 123 din Legea nr. 85/2014, dispune: „Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Codul civil nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilităţii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. Prevederile referitoare la menţinerea contractelor în derulare şi la nulitatea clauzelor de încetare sau accelerare a obligaţiilor nu sunt aplicabile în privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală. În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, într-un termen de prescripţie de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile de la primire, notificării contractantului, formulată în primele 3 luni de la deschiderea procedurii, prin care i se cere să denunţe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat. Contractul se consideră denunţat:

a) la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepţionarea solicitării cocontractantului privind denunţarea contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu răspunde;
b) la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar” [alin. (1)].

„Dacă solicită executarea contractului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar precizează trimestrial, în cadrul rapoartelor de activitate, dacă debitorul dispune de fondurile băneşti necesare achitării contravalorii bunurilor sau prestaţiilor furnizate de cocontractant” [alin. (2)].

„Debitorul decade din beneficiul termenului dacă, în primele 3 luni de la data deschiderii procedurii, cocontractantul notifică administratorului judiciar intenţia privind denunţarea contractului sau declararea anticipată a exigibilităţii. Ulterior menţinerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluţionarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic” [alin. (3)].

„Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denunţat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz” [alin. (7)].

„După data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. În cazul în care sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se reduc la jumătate” [alin. (8)].[1]

(...)

Art. 123 din Legea nr. 85/2014 vizează situaţii cu totul excepţionale şi urgente la care se va apela doar atunci când nu este posibilă o altă cale de „salvare” a debitorului-angajator.

Dar, astfel, suntem în prezenţa unui paralelism de reglementare, de vreme ce denunţarea contractelor individuale de muncă reglementate de art. 123 din Legea nr. 85/2014, este, în fond, o încetare a acestor contracte în sensul art. 55 lit. c) C. muncii. Apoi, dubla reglementare în acelaşi text (art. 123) atât a denunţării, cât şi a desfacerii unui atare contract „este de natură a crea confuzii şi haos în practică”[2]. Logic ar fi fost ca Legea nr. 85/2014 să nu privească şi contractele de muncă; încetarea acestora să intervină exclusiv în condiţiile Codului muncii, potrivit unui text care să permită o concediere simplificată menită „să armonizeze interesele legitime ale salariaţilor cu finalitatea Legii nr. 85/2014, într-o manieră echitabilă, raţională şi eficientă”[3].

Având în vedere că denunţarea se dispune de urgenţă, după o procedură specifică, înseamnă că salariaţii vizaţi de lege nu primesc compensaţiile (plăţile compensatorii), „conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil”, aşa cum statorniceşte art. 70 alin. (1) lit. f) C. muncii. Ei pot primi, însă, doar „despăgubiri”, stabilite de judecătorul sindic” [art. 123 alin. (4)]. Soluţia este firească de vreme ce legislaţia insolvenţei are ca finalitate nu ocrotirea salariaţilor disponibilizaţi, ci a angajatorului debitor[4].

O altă consecinţă negativă: fiind vorba de o denunţare a contractului (ad nutum), fostul salariat nu poate contesta în justiţie măsura denunţării, decât dacă această măsură a fost dispusă fără acordarea preavizului, ori s-a săvârşit prin abuz de drept, încălcându-se astfel prevederile art. 8 C. muncii[5].

Revista Română de Dreptul Muncii poate fi comandată aici >>

Comentează pe blog >>


[1] A. Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Legislație. Doctrină. Jurisprudență, ed. a IX-a, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 820-821.
[2] Ş. Beligrădeanu, Înţelesul, sfera de aplicare și efectele măsurilor..., p. 125.
[3] Idem, p. 124.
[4] Art. 2 din Legea nr. 85/2014 prevede: „Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia”.
[5] A. Țiclea, Tratat..., p. 822.