CJUE: Limitele protecției consumatorului

Articol publicat în revista Pandectele Române nr. 4/2014.

CJUE: refuzul de a interveni al unei asociaţii pentru protecţia consumatorilor nu este contrar Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (CJUE, hotărârea din 17 februarie 2014 pronunţată în cauza C-470/12)

În cadrul unui litigiu având ca obiect executarea unei sentinţe arbitrale prin care un consumator a fost obligat la rambursarea unei sume de bani relativă la un contract de credit de consum, o instanţă din Slovacia a formulat o trimitere prejudicială către Curtea de Justiţie cu privire la interpretarea articolelor 6-8 din Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive din contractele cu consumatorii, coroborate cu articolele 38 şi 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Chestiunea principală se referea la o reglementare naţională care excludea obligativitatea intervenţiei asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor în sprijinul unui consumator, în contextul unei proceduri de executare silită îndreptate împotriva lui a unei sentinţe arbitrale definitive. Astfel, întrebarea preliminară a avut un caracter de noutate, în condiţiile în care instanţa naţională a avut în vedere nu numai Directiva nr. 93/13/CEE, dar şi dispoziţiile aplicabile din cadrul Cartei. Însă Curtea de Justiţie nu a acordat însemnătatea necesară dispoziţiile invocate, care ar fi permis o atare intervenţie.

După ce a amintit, în mod tradiţional, că sistemul de protecţie impus de directiva privind clauzele abuzive avea la bază ideea inferiorităţii consumatorului în raport cu profesionistul, şi că această inegalitate trebuie compensată printr-o intervenţie externă, Curtea a subliniat importanţa informaţiilor sesizării din oficiu a instanţiei cu privire la clauzele abuzive, cât şi acţiunile în vederea anulării acestora.

Constatând că rolul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor în cadrul litigiilor individuale nu face obiectul unei reglementări a dreptului UE, Curtea a amintit că principiul autonomiei procedurale decurge din principiul echivalenţei şi cel al efectivităţii.

Cum aceeaşi regulă se aplică chiar dacă este vorba despre o normă de drept naţional sau de drept european, principiul echivalenţei nu poate fi, astfel, încălcat.

Principiul efectivităţii ar fi putut produce efecte în măsura în care consumatorul era privat de susţinerea unei asociaţii în cadrul unei proceduri speciale. Însă de această dată, Curtea a preferat o lectură tradiţională şi minimală a dispoziţiilor Cartei. Astfel, articolul 38, care prevede un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, „în sine, nu poate impune o interpretare a respectivei directive în sensul recunoaşterii unui atare drept”. Articolul 47 care impune o protecţie efectivă sub aspect jurisdicţional nu poate, nici el, să fie interpretat ca opunându-se unui refuz de a interveni în sprijinul consumatorului al unei asociaţii.

Conştientă de caracterul profund conservator al hotărârii în privinţa intervenţiei asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, Curtea a reamintit faptul că drepturile acestora nu au fost îngrădite, atât în ceea ce priveşte o acţiune colectivă, cât şi o acţiune individuală a unui consumator.

Comentează pe blog >>