Cartea juridică a anului: Convinge judecătorul

Wolters Kluwer România are onoarea să vă prezinte, în exclusivitate, lucrarea domnului ADRIAN TONI NEACȘU: Convinge judecătorul. Tehnica și arta convingerii instanței - o carte unică în literatura juridică românească.

Scrisă într-un stil accesibil și dinamic, lucrarea reprezintă o excelentă prezentare a perspectivei judecătorilor asupra proceselor.

Prin întreaga sa activitate, avocatul urmărește să convingă judecătorul. Pentru a câștiga procese, avocatul trebuie să scrie bine și să vorbească eficient. Adrian Toni Neacșu reușește să prezinte sistematic toate activitățile avocatului în instanță din perspectiva creșterii șanselor de persuasiune a judecătorului. Cum trebuie să arate o cerere de chemare în judecată pentru a atrage atenția judecătorului, cum trebuie să fie structurată aceasta pentru a convinge judecătorul, cum trebuie să vorbești în fața judecătorului pentru a-l impresiona și a ține minte cât mai mult la pronunțare din ceea ce ai spus. Cum analizează judecătorul un dosar, cum i se formează convingerea și cum adoptă o soluție iar nu alta.

O carte despre tehnicile și abilitățile care pot determina o activitate judiciară mai performantă și mai eficientă în relația cu instanțele.

Această carte este în esență despre judecători, avocați și locul întâlnirii lor, sala de judecată. Întrucât am fost o lungă perioadă judecător iar acum sunt avocat, este și o carte autentică, despre un domeniu care nu poate fi analizat niciodată doar de teoreticieni. Deși cartea abordează un domeniu foarte vechi al științelor juridice, elocința judiciară, în România practic acesta este necunoscut și nefrecventat. De aceea, această carte își asumă și riscurile inerente deschiderii unor noi drumuri de interes doctrinar. În fine, aveți în mâinile dumneavoastră o carte despre drept, însă în aceeași măsura o carte altfel. Este o lucrare despre eficiență, despre pragmatism judiciar și despre succes.”

Adrian Toni Neacșu, Convinge judecătorul. Introducere


În prima parte, Judecătorul ca prieten, autorul ne spune tot ce trebuie să știm despre judecători pentru a le înțelege modul de lucru. Cât de aglomerat este un judecător, cum se pregătește pentru ședință, cum citește cererile de chemare în judecată și celelalte acte din dosar, cum îi place să se comporte avocații și părțile în ședința de judecată.

Partea a doua, Scrie ca să convingi judecătorul, analizează în profunzime forma și structura cererilor adresate instanței, identificând mecanismele care le pot face mai ușor de citit și urmărit, mai atrăgătoare și mai eficiente. Documentele scrise de avocați trebuie să satisfacă destinatarul său direct, care este judecătorul, să-i producă plăcerea de a le citi până la capăt și, desigur, să-l asiste în formarea intimei convingeri cu privire la problemele juridice ridicate.

Partea a treia, Vorbește ca să convingi judecătorul, constituie un ghid practic și antrenant despre cum trebuie să te comporți ca avocat în timpul concluziilor orale și cum pot deveni acestea mai eficiente.

Pentru a vizualiza cuprinsul, un extras din carte, dar și pentru precomenzi vă invităm să vizitați pagina cărții, aici >>