eBook Procedura trimiterii preliminare la Curtea Europeană de Justiţie (epub)

Morten BROBERG, Niels FENGER, Wolters Kluwer, 2010

Procedura trimiterii preliminare la Curtea Europeană de Justiţie - epub
Cod produs: EPUB.C.JP.003.10
ISBN: 978-606-8201-69-6
Format: epub
Pret cu TVA: 111,29 LEI
stoc suficient
Ai nevoie de ajutor? 031 2244 100

Adaugă în coș și selectează opțiunea "plată prin sms".

Lucrare a doi reputaţi profesori danezi, apărută în 2010 la Oxford University Press, Preliminary References to the European Court of Justice este menită să ofere o descriere detaliată a sistemului trimiterilor preliminare la Curtea Europeană de Justiţie (articolul 267 TFUE, fostul articol 234 CE), instituţie juridică fundamentală a dreptului Uniunii Europene. Demersul cărţii este atât teoretic, cât şi practic, îmbinând fericit analiza cu referiri bogate la vasta jurisprudenţă a Curţii de Justiţie. Cartea este structurată în 13 capitole, acoperind întreg spectrul de probleme care se pot ridica în legătură cu sistemul trimiterilor preliminare, de la calificarea instanţelor judecătoreşti ale statelor membre la procedura de urmat atunci când respectivele instanţe doresc sau au obligaţia să se adreseze Curţii Europene de Justiţie, inclusiv forma şi conţinutul unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, de la procedura în faţa Curţii de Justiţie la hotărârea pe care aceasta o pronunţă şi la efectele juridice ale ei. Lucrarea se adresează atât practicienilor dreptului din ţara noastră (judecători, avocaţi), cât şi teoreticienilor şi celor care studiază dreptul Uniunii Europene. Traducerea în limba română beneficiază şi de o addendă a autorilor care acoperă cele mai recente evoluţii ale dreptului şi jurisprudenţei europene relevante.

Avant-propos
Prefaţă
Tabelul cauzelor

1. TRIMITERI PENTRU PRONUNŢAREA DE HOTĂRÂRI PRELIMINARE
1. Introducere
1.1. Hotărârile preliminare în sistemul jurisdicţional comunitar
1.2. Structura prezentei cărţi
2. Istoria şi dezvoltarea procedurii trimiterii preliminare
3. Descriere generală a diferitelor posibilităţi de sesizare a Curţii de Justiţie cu trimiteri
3.1. Sumar
3.2. Articolul 68 din Tratatul CE
3.3. Articolul 35 din Tratatul UE
3.4. Tratatul Euratom
3.5. Convenţii
3.6. Trimiterile preliminare şi politica externă şi de securitate comună
3.7. Tratatul de la Lisabona
4. Trimiteri la Curtea AELS
5. Alte modalităţi de obţinere de îndrumări juridice de la organisme comunitare
5.1. Solicitarea de îndrumări referitoare la interpretarea dreptului
comunitar din partea Comisiei Europene
5.1.1. Chestiuni privind dreptul concurenţei şi ajutoarelor de stat
5.1.2. Chestiuni care nu se referă la dreptul concurenţei sau al ajutoarelor de stat
5.2. Solicitarea de îndrumări referitoare la interpretarea dreptului
comunitar din partea Ombudsmanului European
6. Sistemul trimiterii preliminare în viitor
6.1. Sumar
6.2. Transferul de cauze preliminare la Tribunalul de Primă
6.3. Procedurile undei verzi
6.4. Controlul asupra cauzelor de pe rol
6.5. Limitarea dreptului de a sesiza la instanţe de ultim grad de jurisdicţie
6.6. Instanţe comunitare descentralizate
6.7. Cea mai bună modalitate pentru viitor?

2. VARIAŢII ÎN PRIVINŢA UTILIZĂRII TRIMITERILOR PRELIMINARE ÎN STATELE MEMBRE
1. Distribuirea trimiterilor preliminare între statele membre
1.1. Sumar
1.2. Numărul de trimiteri din partea diferitelor state membre
1.3. Distribuirea de trimiteri între instanţele superioare şi inferioare
2. De ce instanţe din anumite state membre formulează trimiteri mai mult decât altele?
2.1. Sumar
2.2. Diferenţe privind cifrele populaţiei
2.3. Volumul activităţii transfrontaliere
2.4. Nivelul respectării dreptului comunitar
2.5. Diferenţe privind tiparele litigiilor
2.6. Tradiţii constituţionale
2.7. Concurenţa între instanţe – ocolirea practicii instanţelor superioare
2.8. Preferinţele de politică ale instanţelor naţionale
2.9. Instanţe specializate versus instanţe nespecializate
2.10. Factori speciali în sistemul judiciar naţional
2.11. Legătura între utilizarea articolului 234 şi atitudinea instanţelor naţionale faţă de dreptul comunitar
2.12. Concluzie – de ce în unele state membre se formulează mai multe trimiteri preliminare decât în altele?

3. CE ORGANISME POT FORMULA TRIMITERI?
1. Cine poate adresa trimiteri preliminare?
2. Criterii pentru stabilirea existenţei unei „instanţe judecătoreşti” abilitată să formuleze o trimitere
2.1. Organismul este înfiinţat prin lege?
2.2. Organismul are caracter permanent?
2.3. Organismul este independent?
2.4. Competenţa organismului este obligatorie?
2.5. Organismul utilizează o procedură contradictorie?
2.6. Organismul adoptă deciziile sale pe temeiul normelor de drept?
2.7. Membrii organismului de trimitere trebuie să includă jurişti?
2.8. Întrebarea se ridică în legătură cu soluţionarea unui litigiu
2.9. Există alte soluţii jurisdicţionale pentru soluţionarea conflictului în cauză?
2.10. Importanţa acordată de Curte diferitelor criterii
3. Care organisme constituie o „instanţă judecătorească”?
3.1. Organisme judiciare
3.1.1. Instanţe naţionale de drept comun
3.1.2. Instanţe internaţionale şi instanţe cu competenţă în mai multe state membre
3.1.3. Activităţi care nu conduc la decizii cu caracter jurisdicţional
3.1.4. Funcţia de organism jurisdicţional este însoţită de alte funcţii
3.1.5. Procedura sumară
3.1.6. Tribunale de arbitraj
3.1.7. Instanţe care nu au competenţă să decidă acţiunea principală
3.2. Autorităţi administrative şi ombudsmani
3.2.1. Observaţii generale
3.2.2. Comisii administrative de apel
3.2.3. Organisme consultative
3.2.4. Ombudsmani
3.3. Organisme private
3.3.1. Organisme disciplinare private
3.3.2. Organisme profesionale private
3.3.3. Parteneri sociali
4. Noţiunea „dintr-un stat membru”
5. Alte forme de trimiteri preliminare
5.1. Sumar
5.2. Tratatul Euratom
5.3. Justiţie şi afaceri interne
5.3.1. Articolul 68 din Tratatul CE
5.3.2. Articolul 35 din Tratatul UE
5.3.3. Critica regimurilor care se aplică domeniului justiţiei şi afacerilor interne
5.4. Convenţii
6. Trimiteri de la o instanţă naţională care, în temeiul dreptului naţional, nu poate adresa o trimitere
6.1. Instanţa naţională este împiedicată să lase neaplicată o dispoziţie naţională în litigiu
6.2. O instanţă superioară a declarat dispoziţia naţională în litigiu a fi compatibilă cu dreptul comunitar

4. CE ÎNTREBĂRI SE POT ADRESA?
1. Introducere
2. Articolul 234 primul paragraf litera (a) cu privire la „interpretarea prezentului tratat”
2.1. Întrebări privind validitatea Tratatului CE
2.2. Ce este vizat prin „prezentul tratat”?
2.3. Întrebări privind Tratatul UE
2.3.1. Sumar
2.3.2. Dispoziţii de modificare a Tratatului CE, Tratatului CECO şi Tratatului Euratom
2.3.3. Trimiteri în temeiul articolului 35 din Tratatul UE
2.3.4. Cooperarea consolidată
2.3.5. Articolul 6 alineatul (2) din Tratatul CE în privinţa drepturilor fundamentale
2.3.6. Articolul 7 din Tratatul UE, cu privire la sancţiunile în legătură cu încălcarea drepturilor omului de către un stat membru
2.3.7. Dispoziţiile finale ale Tratatului UE
2.3.8. Acordul Schengen
2.3.9. Tratatul de la Lisabona
2.4. Competenţa mixtă
3. Articolul 234 primul paragraf litera (b) cu privire la „validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile Comunităţii şi de BCE”
3.1. Semnificaţia „instituţiilor Comunităţii”
3.2. Semnificaţia „actelor”
3.2.1. Acte adoptate în temeiul Tratatului CE
3.2.2. Acte comunitare care se referă la un act necomunitar
3.2.3. Actul trebuie să fi fost adoptat, însă nu trebuia să fi intrat în vigoare în mod necesar
3.2.4. Actul nu are efect direct
3.2.5. Actul a făcut anterior obiectul unei hotărâri preliminare
3.3. Distincţia între „actele adoptate de instituţiile Comunităţii” şi acorduri încheiate în temeiul dreptului internaţional în afara competenţei Curţii de Justiţie
3.3.1. Sumar
3.3.2. Acorduri între Comunitate şi ţări terţe
3.3.3. Acorduri mixte
3.3.3.1. Sumar – cele patru situaţii
3.3.3.2. Prevederi care intră în competenţa exclusivă
3.3.3.3. Prevederi vizate de către o competenţă neexclusivă şi în care Comunitatea a legiferat
3.3.3.4. Prevederi vizate de către o competenţă neexclusivă şi în care Comunitatea nu a legiferat
3.3.3.5. Prevederi care nu intră în competenţa Comunităţii
3.3.4. Acte ale unor organe înfiinţate printr-un acord internaţional la care Comunitatea este parte
3.3.5. Acorduri internaţionale la care Comunitatea nu este parte, însă care fac parte integrantă din dreptul comunitar
3.3.6. Drept internaţional care nu reprezintă drept comunitar, însă care poate afecta validitatea dreptului comunitar
3.3.7. Acorduri internaţionale la care Comunitatea nu este parte
3.3.8. Alte acorduri internaţionale care atribuie Curţii de Justiţie competenţă de interpretare
3.4. Semnificaţia „validităţii”
4. Articolul 234 primul paragraf litera (c) cu privire la „interpretarea statutelor organismelor înfiinţate printr-un act al Consiliului”
5. Întrebări care se situează în afara competenţei Curţii de Justiţie
5.1. Sumar
5.2. Dreptul naţional
5.3. Interpretarea unor acte comunitare care nu se aplică în acţiunea principală
5.3.1. Sumar
5.3.2. Hotărâri preliminare privind aspecte procedurale în acţiunea principală
5.3.3. Aplicarea dreptului comunitar în afara domeniului de aplicare a dreptului comunitar
5.3.4. Dreptul comunitar a fost luat ca model pentru dreptul naţional
5.3.5. Situaţii interne
5.4. Împrejurări produse înainte de aderarea la Comunitatea Europeană
5.5. Faptele din acţiunea principală
5.6. Aplicarea dreptului comunitar în acţiunea principală

5. CÂND SE POATE ADRESA O CERERE PENTRU PRONUNŢAREA UNEI HOTĂRÂRI PRELIMINARE?
1. Sumar
2. Consideraţii generale
2.1. Cine are competenţă să decidă pertinenţa unei întrebări preliminare?
2.2. Marja de apreciere a instanţelor naţionale
3. Instanţa de trimitere trebuie să poată aplica hotărârea Curţii de Justiţie în acţiunea principală
4. Întrebări fără legătură cu faptele şi circumstanţele acţiunii principale
4.1. Răspunsul Curţii va avea pertinenţă doar pentru cauzele viitoare
4.2. Întrebări privind circumstanţe de fapt care diferă faţă de cele din acţiunea principală
4.3. Întrebarea se întemeiază pe opinii alternative neverificate asupra faptelor
4.4. Întrebarea priveşte chestiuni juridice care nu pot avea pertinenţă pentru acţiunea principală
4.5. Interpretarea dată de instanţa de trimitere împrejurărilor de fapt ori de drept naţional este disputată
4.6. Răspunsul poate fi dat deja pe temeiul dreptului naţional
4.7. S-a răspuns deja la întrebare
4.8. Raportul dintre aspecte privind admisibilitatea şi aspecte de fond
4.9. Întrebarea priveşte un act comunitar care nu era în vigoare la data relevantă
4.10. Pertinenţa ratione temporis şi dreptul naţional
4.11. Întrebarea priveşte regimul juridic al instanţei de trimitere
4.12. Întrebări privind legislaţia din alte state membre
5. Cauze construite
6. Raportul dintre procedura preliminară şi procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de către un stat membru din articolul 226 şi articolul 227 din Tratatul CE
7. Raportul dintre procedura preliminară şi procedura din articolul 230 privind acţiuni în anulare în faţa Curţii de Justiţie
7.1. Doctrina TWD
7.2. Discutarea doctrinei TWD

6. CÂND SUNT INSTANŢELE NAŢIONALE OBLIGATE SĂ ADRESEZE ÎNTREBĂRI?
1. Dreptul de sesizare şi obligaţia de sesizare
2. Instanţe naţionale vizate la articolul 234 al treilea paragraf
3. Excepţii de la obligaţia de sesizare
3.1. Întrebarea nu are pertinenţă
3.2. Mai multe instanţe judecătoreşti care examinează cauza sunt calificate ca „instanţă de ultim grad de jurisdicţie”
3.3. Acte éclairé – o întrebare vădit identică care a făcut deja obiectul unei hotărâri preliminare
3.4. Acte clair – aplicarea corectă nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile
3.4.1. Acte clair şi hotărârea CILFIT
3.4.2. Marja de apreciere a instanţelor naţionale în temeiul doctrinei acte clair
3.4.3. Acte clair şi voinţa părţilor
3.4.4. Acte clair şi problema versiunilor lingvistice diferite
3.4.5. Acte clair şi hotărâri divergente
3.4.6. Acte clair şi hotărâri ale altor instanţe judecătoreşti naţionale
3.4.7. Acte clair şi cauze pe rolul Curţii de Justiţie
3.4.8. Acte clair şi practica administrativă şi literatura juridică
3.4.9. Acte clair – adaptarea la cerinţele vremii
3.5. Alte forme de trimiteri preliminare
3.5.1. Tratatul Euratom
3.5.2. Justiţie şi afaceri interne
3.5.2.1. Articolul 68 din Tratatul CE
3.5.2.2 Articolul 35 din Tratatul UE
3.5.3. Convenţii
3.6. Cauze privind măsuri provizorii
3.7. Aplicarea dreptului comunitar în afara domeniului dreptului comunitar
4. Obligaţia instanţelor, altele decât cele de ultim grad de jurisdicţie, de a efectua o trimitere
4.1. Sumar
4.2. Trimiteri în aprecierea lipsei de validitate
4.2.1. Obligaţia de sesizare anterior constatării lipsei de validitate
4.2.2. Trimiteri în aprecierea validităţii atunci când accesul la sesizare este restricţionat
4.2.3. Constatări privind nevaliditatea în absenţa unei trimiteri preliminare (anterioare)
4.2.4. Evaluarea doctrinei Foto-Frost
4.3. Îndepărtarea de la interpretarea dată de Curtea de Justiţie unui act juridic comunitar
4.4. Obligaţia de cooperare loială şi trimiteri preliminare
5. Consecinţe ale nerespectării obligaţiei de a sesiza de către o instanţă naţională
5.1. Sumar
5.2. Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor pentru situaţia nesesizării
5.3. Nesesizarea, validitatea hotărârilor naţionale şi obligaţia de a redeschide dosarul
5.4. Daune pentru neîndeplinirea obligaţiei de sesizare
5.5. Neîndeplinirea obligaţiei de sesizare şi articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului

7. CÂND AR TREBUI FORMULATĂ O TRIMITERE PENTRU O HOTĂRÂRE PRELIMINARĂ?
1. Sumar
2. Stabilirea criteriilor pertinente
2.1. Nevoia asistenţei judecătoreşti
2.2. Întârzieri şi cheltuieli
2.3. Voinţa părţilor
2.4. Dorinţa de a nu supraîncărca Curtea de Justiţie
2.5. Cauze asemănătoare sunt pendinte
3. De la care instanţă judecătorească ar trebui adresată o trimitere?
4. În ce stadiu al procedurii principale ar trebui formulată o trimitere?

8. FORMA ŞI CONŢINUTUL UNEI TRIMITERI
1. Introducere
2. Forma trimiterii
3. Conţinutul trimiterii
3.1. Necesitatea unei ordonanţe de trimitere
3.2. Orientări pentru redactarea unei trimiteri pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare
3.2.1. Introducere
3.2.2. Identificarea întrebării trimise
3.2.3. Informaţii cu privire la împrejurările de fapt
3.2.4. Informaţii cu privire la dreptul naţional
3.2.5. Ordonanţa de trimitere trebuie să fie inteligibilă fără a fi necesară referirea la alte documente
3.2.6. Solicitarea de aplicare a procedurii preliminare de urgenţă în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie

9. PROCEDURA ÎN FAŢA INSTANŢEI DE TRIMITERE ULTERIOR FORMULĂRII UNEI TRIMITERI
1. Cauza rămâne pe rolul instanţei naţionale
2. Atacarea unei decizii prin care se dispune o trimitere preliminară
3. Măsuri provizorii
3.1. Sumar
3.2. Competenţa instanţei naţionale de a încuviinţa măsuri provizorii
3.2.1. Posibile conflicte între dreptul naţional şi dreptul comunitar
3.2.2. Posibile conflicte între diferite reguli comunitare
3.3. Condiţiile pentru încuviinţarea de măsuri provizorii
3.3.1. Sumar
3.3.2. Îndoieli cu privire la validitate
3.3.3. Urgenţa
3.3.4. Ponderarea intereselor

10. PROCEDURA ÎN FAŢA CURŢII DE JUSTIŢIE
1. Sumar
2. Notificarea deciziei de adresare a unei trimiteri
3. Observaţii privind trimiterea preliminară
3.1. Cine are dreptul să depună observaţii
3.2. Observaţii din partea instituţiilor Comunităţii şi a statelor membre
3.3. Influenţarea domeniului hotărârii preliminare prin prezentarea de observaţii
3.3.1. Procedura hotărârii preliminare nu are părţi stricto sensu
3.3.2. Obiectul întrebării preliminare
3.3.3. Completarea sau îndepărtarea de la faptele din trimitere
3.3.3.1. Regula principală
3.3.3.2. Completarea descrierii faptelor de către instanţa de trimitere
3.3.3.3. Faptele prezentate în trimitere sunt contestate
3.3.3.3.1. Gradul de apreciere a faptelor întreprins de către instanţa de trimitere
3.3.3.3.2. Fapte necontestate care apar ulterior adresării trimiterii
3.3.3.3.3. O parte corectează informaţiile asupra faptelor împotriva propriului său interes
3.3.3.3.4. Cei abilitaţi să prezinte observaţii sunt în dezacord cu privire la corectitudinea unui element de fapt
3.3.3.3.5. Cauze privind validitatea unor reguli comunitare
3.3.3.3.6. Reguli privind probele
3.3.3.4. Îndepărtarea de la interpretarea dreptului naţional dată de instanţa de trimitere
3.3.3.5. Accesul Curţii de Justiţie la informaţii cu privire la fapte şi la dreptul naţional
4. Procedura în faţa Curţii de Justiţie
4.1. Reprezentarea
4.2. Regimul lingvistic
4.3. Procedura scrisă
4.3.1. Introducere
4.3.2. Termene şi cerinţe privind depunerea observaţiilor
4.3.3. Conţinutul şi structura observaţiilor scrise
4.3.4. Lungimea observaţiilor scrise
4.3.5. Raportul de şedinţă
4.4. Procedura orală
4.4.1. Nu toate cauzele se judecă cu audierea pledoariilor
4.4.2. Stabilirea datei pentru şedinţă
4.4.3. Timpul permis pentru a pleda în faţa Curţii
4.4.4. Conţinutul şi desfăşurarea şedinţei
4.4.5. Consideraţii aferente interpretării
4.4.6. Terminarea procedurii orale
5. Proceduri accelerate
5.1. Sumar
5.2. Procedura accelerată precizată la articolul 104a din Regulamentul de procedură al Curţii
5.2.1. Procedură
5.2.2. Noţiunea „urgenţă deosebită”
5.3. Procedura de urgenţă în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie
5.3.1. Perspectivă de ansamblu asupra procedurii de urgenţă
5.3.2. Condiţii pentru aplicarea procedurii hotărârii preliminare de urgenţă
5.3.3. Decizia de aplicare sau nu a procedurii de urgenţă
5.3.4. Procedura scrisă
5.3.5. Observaţiile orale în procedura de urgenţă
6. Strângerea de probe suplimentare şi redeschiderea procedurii orale

11. HOTĂRÂREA PRELIMINARĂ
1. Hotărâre sau ordonanţă?
2. Reformularea întrebării adresate
2.1. Sumar
2.2. Întrebarea preliminară este
2.3. Includerea altor prevederi de drept comunitar
2.4. Răspunsuri alternative
2.5. Aspecte potenţial pertinente care nu fac parte din trimiterea preliminară
2.6. Întrebări în aprecierea validităţii unei dispoziţii comunitare
3. Ajustarea hotărârii preliminare la faptele cauzei
3.1. Măsura în care chiar Curtea de Justiţie realizează încadrarea juridică a faptelor
3.2. Natura întrebării
3.3. Conţinutul şi formularea trimiterii preliminare
3.4. Considerente de ordin politic
3.5. Volumul de muncă al Curţii de Justiţie
3.6. Noi principii de drept

12. EFECTELE HOTĂRÂRII PRELIMINARE
1. Introducere
2. Efectele unei hotărâri preliminare pentru acţiunea principală
2.1. Instanţe naţionale sesizate în cauză
2.2. Părţile din acţiunea principală
3. Efectul unei hotărâri preliminare pentru alte cauze
3.1. Alte instanţe naţionale
3.2. Părţi la alte acţiuni naţionale, instituţii comunitare şi state membre
3.3. Curtea de Justiţie
4. Semnificaţia juridică a concluziilor avocaţilor generali
5. Efectul în timp al unei hotărâri preliminare
5.1. Regula principală
5.2. Împrejurări care justifică limitarea în timp a efectului
5.2.1. Prezentare sintetică
5.2.2. Lipsa clarităţii juridice şi buna credinţă
5.2.2.1. Consideraţii generale
5.2.2.2. Conduita instituţiilor Comunităţii
5.2.2.3. Aşteptări legitime pentru statele membre?
5.2.3. Consecinţe financiare grave
5.2.4. Raportul cu o acţiune în curs
5.2.5. Limitarea în timp în cauze privind validitatea unei măsuri comunitare
6. Interpretarea şi revizuirea unei hotărâri preliminare

13. CHELTUIELI DE JUDECATĂ ŞI ASISTENŢĂ JUDICIARĂ
1. Cheltuieli de judecată
2. Asistenţă

ADDENDA LA TRADUCEREA ROMÂNEASCĂ
PRELIMINARY REFERENCES TO THE EUROPEAN COURT OF JUSTICE
1. Introducere
2. Tratatul de la Lisabona
2.1. Articolul 267 TFUE a înlocuit articolul 234 CE
2.2. Extinderea domeniului procedurii pentru trimiteri preliminare
2.2.1. Regula principală
2.2.2. Politica externă şi de securitate comună
2.3.3. Justiţie şi afaceri interne
2.3. Extinderea competenţei CEJ la acte juridice care nu sunt adoptate de către instituţii ale UE
2.4. Interacţiunea cu acţiunea directă
3. Jurisprudenţa

BIBLIOGRAFIE

Clientii nostri au mai cumparat impreuna cu acest produs

eBook Jurisprud. comentată în materia...

Dumitru Daniel ŞERBAN

135,48 LEI

Detalii

eBook Jurisprud. comentată în materia...

Dumitru Daniel ŞERBAN

77,42 LEI

Detalii