Numele tau Adresa email

Reglementări contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009 – Seminar Wolters Kluwer România

În data de 29 mai 2010, Wolters Kluwer România a organizat în cadrul hotelului Ramada Plaza, Seminarul de Contabilitate.

Tematica seminarului s-a raportat la ultimele noutăţi în materia Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice
nr. 3055 / 2009, şi a reprezentat mijlocul oportun prin care participanții la eveniment să-și clarifice atât elementele de noutate în materie legislativă, cât şi pe cele practice, având posibilitatea pe toată durata evenimentului să adreseze întrebări specifice lectorilor prezenți.

Astfel, seminarul s-a bucurat de dezbateri interactive pornind de la problematici controversate întâlnite în practica financiar-contabilă, cu privire la: situaţiile financiare anuale, principiile contabile, regulile de evaluare, corectarea erorilor contabile, imobilizările necorporale, imobilizările corporale, imobilizările financiare, activele circulante, terţi, provizioane şi contingenţe, subvenţii, capitaluri proprii, venituri şi cheltuieli, situaţia fluxurilor de numerar.

Cele 2 sesiuni de discuţii au fost susţinute cu aportul unor specialişti în domeniu și care au provenit atât din cadrul aparatului legislativ cât şi din mediul privat. Astfel, viziunea oficială asupra reglementărilor contabile cât și perspectiva practică, adusă de prezentarea unor studii de caz și exemple practice relevante, au oferit practicienilor aflați la masa discuțiilor o viziune completă asupra domeniului.

La eveniment au luat parte profesioniştii cu funcţii de contabili şefi, experţi, contabili autorizaţi, directori economici precum şi manageri implicaţi în mod activ în activitatea financiar-contabilă a organizaţiei pe care o conduc sau în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Aceștia În întâmpinarea nevoilor dvs. viitoare de a vă informa teoretic şi practic dar într-un mod profesionist, Wolters Kluwer România pregăteşte pentru dvs. noi evenimente cu care puteţi fi la curent accesând mereu site-ul companiei la adresa www.wolterskluwer.ro.
 
 
Vă prezentăm mai jos selecţii de imagini din cadrul Seminarului de Contabilitate:
 
   
 
 
 
   
 
   
 
  



Recomanda acest articol | Tipareste pagina

ISO 9001:2008 ISO 9001 ISO 14001 ISO 9001:2004