Numele tau Adresa email

Eveniment special Wolters Kluwer Romania: invitati Philippe Malaurie şi Laurent Aynès

Editura Wolters Kluwer a lansat vineri, 11.06.2010, la sediul Academiei Române, lucrările „Contractele speciale” şi „Obligatiile”, din colecţia Drept Civil, volume de referinţă ale doctrinei juridice de specialitate, semnate de autori renumiţi: Philippe Malaurie, Laurent Aynès, Pierre-Yves Gautier şi Philippe Stoffel-Munck.

La acest eveniment au participat coordonatorii colecţiei, dl. Philippe Malaurie, profesor emerit în cadrul Universităţii Pantheon-Assas şi dl. Laurent Aynès, profesor la Pantheon-Sorbonne. Am remarcat de asemenea prezenţa unor personalităţi din lumea juridică, reţinându-mi atenţia prof. Nicolae Turcu, prof. Nicolae Voiculescu, prof. Dan Claudiu Dănişor, prof. Mihai Şandru, prof. Mircea Bob, av. Marius Şcheaua şi prof. Andrei Săvescu. Am remarcat şi prezenţa Patriciei Constandache, reprezentanta studenţilor Facultăţii de Drept a Universităţii Româno-Americane.

                     

Dl. Philippe Malaurie consideră că odată cu lansarea acestor cărţi în România se unesc două culturi, cea română şi cea franceză, culturi care sunt bazate pe prietenie şi care se hrănesc din acelaşi izvor, şi anume dreptul roman, care domină o parte importantă a lumii. În opinia sa, dreptul civil este un drept care aduce pacea, este un drept al timpurilor, iar forţa extraordinară care caracterizează acest drept este aceea că el este dominat de o valoare: transcendenţa.

Dl. Laurent Aynès mărturiseşte faptul că este copleşit de două sentimente: emoţia şi admiraţia. Admiră performanţa de a traduce aceste două opere – care nu sunt dintre cele mai simple – şi de a reda nişte noţiuni care sunt cu totul diferite de la un sistem la altul. Aceste opere, „Obligaţiile” şi „Contractele speciale”, reprezintă două discipline juridice care dau dovadă de rafinament şi de o tehnică foarte dezvoltată. Odată cu traducerea acestor opere, dl. Laurent Aynès consideră că în calitate de jurişti privim în aceeaşi direcţie, fiind legaţi de un element esenţial al dreptului, şi anume caracterul democratic al elementului de drept.

                     



Editorul acestor cărţi a profitat de ocazie pentru a-şi exprima admiraţia faţă de domnii  profesori Malaurie şi Aynes, dar şi faţă de colecţia pe care au creat-o, care, în opinia sa, are o semnificaţie specială: orientarea culturală.

În calitate de traducător, Diana Dănişor s-a referit la dificultăţile traducerii volumelor, pe care însă le-a găsit extrem de interesante. Consideră că din punct de vedere al metodologiei realizării cărţilor, acestea sunt perfecte. Logica textului este imbatabilă, nu trebuie să fii jurist ca să o poţi înţelege, traducerea fiind una de cultură, care dă posibilitatea unui public larg de a o accepta, nu numai elitei intelectuale. De asemenea, d-na. Dănişor s-a exprimat în sensul că, din punctul ei de vedere, cărţile aduc un suflu nou pentru teoria juridică română.

Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat al Consiliului Legislativ al României, priveşte acest eveniment ca pe unul cultural memorabil. Această lucrare, în opinia dânsului, are nu numai virtuţi pedagogice, ci abordarea îndeamnă la lectură şi pe cei care nu sunt jurişti, fiind chiar o lectură profitabilă pentru aceştia.

Toţi cei prezenţi au apreciat valoarea celor două lucrări, opinia generală fiind aceea ca prin cele două lucrări lansate în cadrul acestui eveniment doctrina în materie a căpătat un plus de consistenţă.

Prof. Mircea Bob, preşedintele asociaţiei Henri Cap*itant, a salutat apariţia acestor lucrări de excepţie şi în limba română.

                     



Pentru a afla mai multe informaţii despre cele două lucrări, accesaţi paginile dedicate din cadrul Magazinului Online Wolters Kluwer.


Articol realizat de Mihaela Maciuceanu, din partea Juridice.ro



Recomanda acest articol | Tipareste pagina

ISO 9001:2008 ISO 9001 ISO 14001 ISO 9001:2004