Despre aplicarea dreptului european (nu doar) în instanţele noilor state membre:Articolul a apărut cu titlul "On the Application of European Law in (NotOnly) the Courts of the New Member States: "Don't Do as I Say?"
Abstract: This contribution firstly summarises some of the requirements the case law of the Court of Justice imposes upon national judges when applying EC law. Second, a realistic assessment of the judicial capacity in these areas is provided, with (where possible) some examples from the case law of the new Member States. Finally, broader conclusions are drawn concerning the capacities and strategies of national courts in the domestic application of EC law, including some of the inspirations which the European legal order may draw from game theory. Keywords: European Law, interpretation of EC law, national courts, languages, telos, comparative interpretation, game theory, preliminary rulings. 1. Introducere În expunerile clasice ale istoriei denumită integrarea europeană se afirmă că judecătorii naţionali au un "mandat" în temeiul dreptului european: aceştia sunt "împuterniciţi" prin dreptul comunitar sau, în variante mai puţin palpitante, aceştia devin, pur şi simplu, "judecători comunitari". Judecătorii naţionali nu sunt obligaţi doar să aplice dreptul material comunitar, ci acestora li se impune şi să îl aplice în modul impus de către Curtea de Justiţie. Prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie s-a descris cu precizie, în sens tradiţional, modul în care li se cere judecătorilor naţionali să aplice dreptul comunitar în instanţele interne; nu s-a acordat o mare atenţie realităţii din instanţele naţionale. De-a lungul anilor, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a creat o imagine a unui veritabil Hercule judiciar european: un judecător care citeşte în multe limbi oficiale ale Uniunii Europene; care cunoaşte nu doar tot dreptul naţional şi european pertinent, pe care îl aplică ex officio, dar şi care se angajează într-o interpretare comparativă a dreptului; care se identifică pe sine cu telos-ul european pe care îl aplică la nivel naţional; şi aşa mai departe. În orice sistem juridic, există o diferenţă între cerinţele normative ale dreptului şi realitatea cotidiană a aplicării sale. Întrebarea adresată în general este aceea cât de mare este acest decalaj. Cu cât decalajul este mai mare, atunci (poate) este cu atât mai puţin eficientă activitatea organului ce instituie norme, precum este mai îndepărtată de aplicarea reală a acestor norme în practică. Această contribuţie urmăreşte să contureze unele dintre zonele în care acest decalaj a devenit foarte extins între, pe de o parte, cerinţele Curţii de Justiţie în ceea ce priveşte "metodologia" corectă de aplicare a dreptului comunitar de către instanţele naţionale, şi pe de altă parte, practica şi capacităţile realiste ale instanţelor naţionale. Accentul principal (şi sursa experienţei autorului) este potenţialul jurisdicţional în instanţele noilor state membre. Cu toate acestea, cea mai mare parte a concluziilor formulate aici se poate extinde în mod legitim şi instanţelor şi judecătorilor din "vechile" state membre. Structura acestei contribuţii este dialectică. În primul rând, ea rezumă anumite cerinţe impuse judecătorilor naţionali atunci când aplică dreptul CE prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie. În al doilea rând, este oferită o evaluare realistă a capacităţii jurisdicţionale în aceste materii, cu anumite exemple (atunci când este posibil) din jurisprudenţa noilor state membre. În sfârşit, sunt extrase concluzii mai extinse privind capacităţile şi strategiile instanţelor naţionale în aplicarea internă a dreptului CE, inclusiv anumite surse de inspiraţie pe care ordinea juridică europeană le poate extrage din teoria jocurilor. 2. Hercule european în acţiune Atunci când se evaluează aşteptările pe care le are dreptul european pentru un judecător naţional în situaţia în care interpretează dreptul comunitar la nivel naţional, se remarcă patru materii: limba, cunoştinţele, comparaţiile şi telos-ul. Vor fi examinate pe rând fiecare dintre aceste materii. A. Judecătorul ca lingvist În prezent, Uniunea Europeană are 23 de limbi oficiale2. Toate limbile au valoare egală din perspectiva autenticităţii. Atunci când interpretează dreptul comunitar, judecătorilor naţionali li se cere să aibă în vedere şi alte versiuni lingvistice ale legislaţiei comunitare aplicabile, în vederea atingerii unei interpretări corecte a acesteia. |